20 noiembrie

Inchid usa, sting lumina, trag oblonul si incui,/Magazinul meu de vise nu mai vinde nimanui...

O scrisoare...

Azi ploua. In general detest ploaia rece, cu picuri monotoni, dar azi e altceva! Azi ploua cu tine! Nu ne-am mai vazut demult si de abia acum am inceput sa simt cat de mult imi lipsesti. Asa ca imi trag in graba o geaca pe mine si ies afara Inca de la primul pas simt cum ma imbratisezi... esti atat de rece iubitul! Cu ce te-am suparat de acum ma lovesti cu ploaia ta de ganduri triste? Fiecare picur e o parte din tine, si unul dupa altul ii simt cum patrund in mine cum ma fac sa tremur... Pasesc agale pe drumul pavat ces e deschide inaintea mea si inchide in urma-mi un altul batatorit deja. Tu te prelingi in continuare pe fata, pe mainile, pe pieptul meu si simt cum creierul imi vuieste sub zbuciumul intrebarilor ce plang fara nici un raspuns. Zambetul tau aluneca usor pe fruntea-mi calda si se opreste pe buzele mele. De mult nu m-ai mai sarutat astfel... iar acum realizez cat de mult mi-au lipsit bataile inimii tale accentuate la atingerea parului meu... Acum imi mangai iar parul si nu-mi dau seama daca esti sau nu emotionat... eu simt cum rasuflarea ta umedaimi patrunde in piele si ajunge dincolo de tesuturi si oase la inima. Iar aceasta se opreste pentru o fractiune de secunda, te-a recunoscut, stie ca esti tu si acum incepe sa bata mai tare si mai tare tot mai tare... Un picur mare imi biciuie fruntea ... iarta-mi iubitule ideile prostesti avute cu ceva vreme in urma, ma mai urasti tu oare pentru ele? Sau le-ai uitat si m-ai iertat deja? Da-mi un semn te rog iubitule... Lasa-ti genele de catifea sa-mi mangaie din nou umerii in timp ce iti ascult cuvintele abia soptite. Nu te opri din mangaieri... aluneca in continuare pe pielea mea si patrunde-mi in sange pentru a ramane acolo definitiv!... te rog iubitule... De ce te-ai oprit? Oare ma izgonesti? Sa fie oare adevarat ca nu ma mai iubesti ca odinioara? Raspunsurile evitate se preling usor pe tinda unei case si se scurg usor intr-o balta. Ma oglindesc in ea si iti recunosc privirea... da, sunt ochii tai, intr-adevar! Vartejul din ei ma ameteste si ma conduce la ganduri tot mai negre, tot mai disperate... Te strig! Nu ma auzi? Ai renuntat sa-mi raspunzi grabit ca odinioara sau mi-ai uitat vocea? Sunt eu... Fata in bratele careia iti odihneai mereu fruntea obosita de ganduri copilul pe care il luai de mana sa te insoteasca in vesnicile tale pelerinaje printre ceruri, norul cu care interactionai pentru a te dezlantui... Sa nu fi tu?sa ma insel prea mult de dorul tau? Sa te confund cu vreun strain? Nu... asta e imposibil iubitule! Doar tu stii sa stropesti astfel, sa murmuri, sa te aprinzi si sa te stingi sa rapai si sa sursuri lin... doar tu poti fi ploaie!Sa inteleg ca despartirea e definitiva? Ca de acum refuzi sa-ti mai reversi imbratisarile asupra mea? Si ca aceasta ultima dovada de iubire va fi chiar ultima? De ce ma asupresti astfel? De ce ti-ai oprit valurile calde si acum forfotesti intr-un zbucium fara raspuns? Nu-ti cer decat o hotarare, un raspuns... si apoi nimic!O frunza se desprinde din castanul nostru si-mi deschide un alt drum. Chipul tau frumos se sparge in mii de cioburi si-n urma lui apare cerul senin... un curcubeu trist brazdeaza lumea anuntandu-ma ca te-ai sfarsit... OftezDe acum inainte asupra mea nu se vor maiabate furtuni. Nici ploi calde, nici reci, nici tunete sau fulgere... iar pielea mea va deveni un desert vesnic insetat de o revarsare ce va refuza sa mai curga. Adio, atunci, iubitul meu cu ochi de ploaie!... ADIO si... mai bine nu, lasa... Doar adio...

Emil Cioran

-- Toate neputintele se reduc la una: aceea de a iubi, aceea de a evada din propria tristete. -- Accept sa fiu ultimul om, daca a fi om înseamna sa semeni cu ceilalti. Nu existam decât pentru dusmanii nostri si pentru câtiva prieteni care nu ne iubesc. Când viseaza omul nu se îndoieste niciodata. Fara iluzie, nu exista nimic. E straniu sa afli taina realitatii în irealitate. Sa fii, din lipsa de cuvinte, mai prejos de tine însuti, sa nu gasesti cuvinte pentru ceea ce esti, potrivite cu ceea ce traiesti sau înduri, sa traiesti mereu mai prejos de propria-ti realitate. Oamenii se împart în doua categorii: cei care cauta sensul vietii fara sa-l gaseasca si cei care l-au gasit fara sa-l caute. Mai bine o noapte eterna decât o zi fada, mai bine obscuritatea decât o lumina stearsa. Nu, nu sunt fericit si probabil ca n-am sa fiu niciodata. Asta-i adevarul! Exista si oameni inapti de a gusta fericirea. Pentru ei aceasta fericire nu-i decât un cuvânt rece, înscris în dictionar la litera cuvenita. Incontestabil ca eu fac parte din aceasta categorie. Nu trebuie sa vrei nimic altceva decât nimicul care e în tine. A fi sau a nu fi? Nici una nici alta. Afectivitatea reprezinta rezonanta lumii în subiect si vibratia subiectului în lumea sa. Nu eu sufar în lume ci lumea sufera în mine; individul exista doar în masura în care concentreaza dureriile mute ale lucruriilor.
** din Cartea Amagirilor As fi vrut ca viata sa circule în mine cu o plenitudine insuportabila,[...].Sa fi fost iresponsabil de viata care curge în mine, si prin mine sa fi vorbit viata. Nu trebuie sa ne doara vremelnicia lucrurilor pamîntesti sau inexistenta lucrurilor ceresti. De ce sa traiesc în fragmente de timp, fragmente de trairi, cînd printr-un efort nebun as putea în fiecare clipa sa fiu "tot", sa fiu actual prin toate realitatile si posibilitatile mele? Numai suferinta schimba pe om. Toate celelalte experiente si fenomene nu reusesc sa modifice esential temperamentul cuiva sau sa-i adînceasca anumite dispozitii pîna la a-l transforma integral. Lupta împotriva propriilor întristari este atît de grea, fiindca exista un fond de tristete în noi, independent de determinantele exterioare ale tristetilor [...]. În acest fond de tristete nu pot vedea altceva decît "tristetea de a fi" , care e adevarata tristete metafizica. Sunt oameni care nu pot trai mai departe decît negîndu-se continuu. Ca indivizi, avem fatal constiinta limitarii noastre, a marginirii individuatiei... Plictiseala o cunosc doar oamenii care n-au un continut launtric mai adînc si care nu se pot mentine vii decît prin stimulente exterioare. Toate nulitatile cauta varietatea lumii din afara, fiindca superficialitatea nu este altceva decat realizarea prin obiecte. Ne-am pierdut curajul de prea multa singuratate si am uitat sa traim, gîndind prea mult viata. Noua, celor mai singuri, celor cu viata "alaturi" de noi, cine ne va da speranta de a uita sa murim? Cu cît cunosti un om mai bine si mai mult, cu atît esti mai aproape de o fatala despartire de el. Si nu sunt unii oameni care traiesc cu sentimentul ca nu mai pot trai? Nu iubesc muzica decît aceia care sufera din cauza vietii. Este imposibil ca dintr-o mare negatie sa nu izbucneasca o mare afirmatie. Trebuie sa învatam a muri mai rar. Nu înteleg cum pot exista oameni indiferenti în aceasta lume, cum pot exista suflete care nu se chinuiesc, inimi care nu ard, simtiri care nu vibreaza, lacrimi care nu plîng. Ar trebui sa fie interzisi spectatorii si toti acei care din distanta fac o virtute. Omul modern, mai mult decât omul de totdeauna, priveste cu liniste numai în jos. Fata de cer toate idealurile noastre sunt tradari.

** din Lacrimi si sfinti Iubesc poetii, fiindca nu ajung si nu vor sa ajunga la nimic. Poezia lor nu duce nicaieri. Atâta inutilitate în armonie! Este un mare blestem a-i întelege. Înveti prin ei ca nu mai ai ce pierde. Viata nu este decât o absurditate ...legala. Permisa. Acceptata. Dar tot nu ne putem înabusi un strigat de revolta, tunam si fulgeram mai departe, pentru orice si pentru nimic: automatism lamentabil, care explica de ce suntem cu totii niste Luceferi de duzina. Doamne, fara tine sunt nebun si cu tine înnebunesc. Tot ce se vede este demn de a fi urât, de aici pleaca avantajele lui Dumnezeu. Numai bogatii simt moartea; saracii o asteapta; nicun cersetor nu a murit. Numai propietarii mor. Singuratatea fara Dumnezeu este nebunie curata. Noi am vrea sa murim fara sa existe moarte. Regresiunea în memorie te face metafizician, rasftul în începuturile ei, sfânt. Esti sanatos atâta timp cât crezi în filozofie; când începi însa a gândi apare boala. Toata filozofia e fara raspuns. Fata de ea, sfintenia este o stiinta exacta. Lumea moderna a fost atinsa pâna la blestem de blestemul lucrurilor finite. Ideea de Dumnezeu este cea mai practica si cea mai periculoasa idee din câte s-au conceput vreodata. Pe ea se salveaza si pe ea se prabuseste omenirea. Dezacordul cu lucrurile este semmnul evident al vitalitatii spirituale. Tot ce e institutie si teorie nu mai e viata. Spune-mi cum vrei sa te prabusesti, ca sa-ti spun cine esti. Nu exista decât o ratare: a nu mai fi copil.
** din Ispita de a exista Ma atrag lucrurile care n-au sansa sa se-mplineasca ori sa dainuie. Îmi este calauza oricine-i mai nebun decât mine. Singura scuza a lui Dumnezeu e ca nu exista.
** din Amurgul gândurilor Teologia n-a mai pastrat pentru Dumnezeu decât respectul majusculei. Absolutul e un stadiu crepuscular al vointei, o stare de foame istovitoare. Absurditatea este insomnia unei erori, esuarea dramatica a unui paradox. Activitatea politica e o ispasire inconstienta. Adevarul este o eroare exilata în eternitate. Amaraciunea este o muzica alterata de vulgaritate. Ameteala este simptomul specific al depasirii unei conditii firesti si al imposibilitatii de a mai împartasi pozitia fizica legata de ea. Antropologia e un amestec de zoologie si psihiatrie. Blestemul este o provocare nemasurata si el creste în tarie cu cît se îndreapta înspre nemasurat. Boala este modul în care moartea iubeste viata, iar individul teatrul acestei slabiciuni. Bucuria e reflexul psihic al purei existente - al unei existente ce nu-i capabila decît de ea însasi. Castitatea este un refuz al cunoasterii. O catedrala e maximum de sensibil al cetii. Negura solidificata. Ceata e neurastenia aerului. Fiece clipa este o groapa, neîndestulator de adânca. Devenirea este un dor imanent firii, o dimensiune ontologica a nostalgiei. Orice deznadejde este un ultimatum lui Dumnezeu. Divinitatea este ipostaza abstracta si impersonala a lui Dumnezeu. Dragostea este sfintenie plus sexualitate. Suspinul e spatiul ideal al respiratiei. Timiditatea este un dispret instinctiv al vietii. Timpul este un surogat metafizic al marii. Permeabila demoniei, tristetea este ruina indirecta a moralei. Trupul e un zacamânt de zadarnicie, în care mucegaieste gândul nemuririi. Vesnicia e un prilej de mândrie a muritorilor, o forma pretentioasa, prin care îsi multumesc un gust trecator de nonviata. Viata este ceea ce as fi fost, de nu m-ar fi robit ispita nimicului. Vulgaritatea este o cale de purificare egala extazului - cu conditia sa fie suferinta. A suferi e modul de a fi activ fara sa faci ceva. Spiritul este materie ridicata la rangul de suferinta. Sublimul e o criza temporala a eternitatii. Singuratatea este o opera de convertire la tine însuti. Plictiseala e senzatia bolnavicios de clara a timpului ce te asteapta, în care trebuie sa traiesti si cu care n-ai ce sa faci. Profetia este actualitatea viitorului. Prostia este o suferinta nedureroasa a inteligentei. Religios e acel ce se poate lipsi de credinta, dar nu de Dumnezeu. Remuscarea este forma etica a regretului. Sfintenia e cel mai înalt grad de activitate la care putem ajunge fara mijloacele vitalitatii. Parfumul e istoria unei flori. Paloarea e culoarea ce-o ia gîndirea pe fata omeneasca. Parcurile sunt deserturi pozitive. Pacatul este expresia religioasa a remuscarii. Nemurirea este o concesie de eternitate pe care moartea o face vietii. Nevroza e o stare de hamletism automat. Ea acorda celui atins atribute de geniu, fara suportul talentului. Nefericirea este starea poetica prin excelenta. Omul e un animal care se vede traind.
** din Pe culmile disperarii Creatia este o salvare temporara din ghearele mortii. În esenta sa, femeia este o fiinta accesibila numai la valorile vitale ale Erosului si complet inaccesibila la valorile suprapuse sau deviate ale acestor valori vitale. Gratia este o emancipare de sub greutate, o emancipare de sub presiunea atractiilor subterane, o evadare din ghearele bestiale ale pornirilor demonice din viata, ale tendintelor ei negative. Iubirea este o forma de comuniune si de intimitate. Munca este negatia eternitatii. Suferinta este o cale de separare, de disociere, este o forta centrifugala ce te detaseaza de sâmburele vietii, de centrul de atractie al lumii, de unde totul tinde sa se unifice în iubire si intimitate.

Ce face frica din oameni..

De frica sa nu sufere din dragoste si barbatii si femeile cauta in mod inconstient sa o transforme in plictiseala.Se zice ca intr-un cuplu exista intotdeauna unul care sufera si unul care se plictiseste.Cred ca e mai bine sa fii cel care sufera pentru ca nu te plictisesti in timp ce acela care se plictiseste are parte si de suferinta."(Frederic Beigbeder)

Si .. cum ar fi?

Si cum ar fi daca am sta in colt de luna
Sa numaram stele, ore impreuna
Cum ar fi sa fim fericiti doar noi doi
In lumea nostra plina de lacrimi sh razboi
Cum ar fi daca as sta doar langa tine
Nu m-as plictisi o clipa tu te ai plictisi de mine?
Si cum ar fi daca ar fi o poveste viata toata
Si tot din jurul nostru din capsuni si ciocolata
Cum ar fi sa mergem iara’si p aceleasi drumuri
Prin aceleasi locuri cu tot atatea ganduri…

siiii ne`am certat si ne`am impacat.. fix o saptamana certati :) poate k si eu sunt vinovata dar nici nu prea vrei sa ma intelegi k uneori.. chiar nu se poate.. faptele vorbesc :)

respir un aer trist... orasu` parca`i stins... si strazi se pierd in umbra mea iar norii plang din vina ta..