Emil Cioran

-- Toate neputintele se reduc la una: aceea de a iubi, aceea de a evada din propria tristete. -- Accept sa fiu ultimul om, daca a fi om înseamna sa semeni cu ceilalti. Nu existam decât pentru dusmanii nostri si pentru câtiva prieteni care nu ne iubesc. Când viseaza omul nu se îndoieste niciodata. Fara iluzie, nu exista nimic. E straniu sa afli taina realitatii în irealitate. Sa fii, din lipsa de cuvinte, mai prejos de tine însuti, sa nu gasesti cuvinte pentru ceea ce esti, potrivite cu ceea ce traiesti sau înduri, sa traiesti mereu mai prejos de propria-ti realitate. Oamenii se împart în doua categorii: cei care cauta sensul vietii fara sa-l gaseasca si cei care l-au gasit fara sa-l caute. Mai bine o noapte eterna decât o zi fada, mai bine obscuritatea decât o lumina stearsa. Nu, nu sunt fericit si probabil ca n-am sa fiu niciodata. Asta-i adevarul! Exista si oameni inapti de a gusta fericirea. Pentru ei aceasta fericire nu-i decât un cuvânt rece, înscris în dictionar la litera cuvenita. Incontestabil ca eu fac parte din aceasta categorie. Nu trebuie sa vrei nimic altceva decât nimicul care e în tine. A fi sau a nu fi? Nici una nici alta. Afectivitatea reprezinta rezonanta lumii în subiect si vibratia subiectului în lumea sa. Nu eu sufar în lume ci lumea sufera în mine; individul exista doar în masura în care concentreaza dureriile mute ale lucruriilor.
** din Cartea Amagirilor As fi vrut ca viata sa circule în mine cu o plenitudine insuportabila,[...].Sa fi fost iresponsabil de viata care curge în mine, si prin mine sa fi vorbit viata. Nu trebuie sa ne doara vremelnicia lucrurilor pamîntesti sau inexistenta lucrurilor ceresti. De ce sa traiesc în fragmente de timp, fragmente de trairi, cînd printr-un efort nebun as putea în fiecare clipa sa fiu "tot", sa fiu actual prin toate realitatile si posibilitatile mele? Numai suferinta schimba pe om. Toate celelalte experiente si fenomene nu reusesc sa modifice esential temperamentul cuiva sau sa-i adînceasca anumite dispozitii pîna la a-l transforma integral. Lupta împotriva propriilor întristari este atît de grea, fiindca exista un fond de tristete în noi, independent de determinantele exterioare ale tristetilor [...]. În acest fond de tristete nu pot vedea altceva decît "tristetea de a fi" , care e adevarata tristete metafizica. Sunt oameni care nu pot trai mai departe decît negîndu-se continuu. Ca indivizi, avem fatal constiinta limitarii noastre, a marginirii individuatiei... Plictiseala o cunosc doar oamenii care n-au un continut launtric mai adînc si care nu se pot mentine vii decît prin stimulente exterioare. Toate nulitatile cauta varietatea lumii din afara, fiindca superficialitatea nu este altceva decat realizarea prin obiecte. Ne-am pierdut curajul de prea multa singuratate si am uitat sa traim, gîndind prea mult viata. Noua, celor mai singuri, celor cu viata "alaturi" de noi, cine ne va da speranta de a uita sa murim? Cu cît cunosti un om mai bine si mai mult, cu atît esti mai aproape de o fatala despartire de el. Si nu sunt unii oameni care traiesc cu sentimentul ca nu mai pot trai? Nu iubesc muzica decît aceia care sufera din cauza vietii. Este imposibil ca dintr-o mare negatie sa nu izbucneasca o mare afirmatie. Trebuie sa învatam a muri mai rar. Nu înteleg cum pot exista oameni indiferenti în aceasta lume, cum pot exista suflete care nu se chinuiesc, inimi care nu ard, simtiri care nu vibreaza, lacrimi care nu plîng. Ar trebui sa fie interzisi spectatorii si toti acei care din distanta fac o virtute. Omul modern, mai mult decât omul de totdeauna, priveste cu liniste numai în jos. Fata de cer toate idealurile noastre sunt tradari.

** din Lacrimi si sfinti Iubesc poetii, fiindca nu ajung si nu vor sa ajunga la nimic. Poezia lor nu duce nicaieri. Atâta inutilitate în armonie! Este un mare blestem a-i întelege. Înveti prin ei ca nu mai ai ce pierde. Viata nu este decât o absurditate ...legala. Permisa. Acceptata. Dar tot nu ne putem înabusi un strigat de revolta, tunam si fulgeram mai departe, pentru orice si pentru nimic: automatism lamentabil, care explica de ce suntem cu totii niste Luceferi de duzina. Doamne, fara tine sunt nebun si cu tine înnebunesc. Tot ce se vede este demn de a fi urât, de aici pleaca avantajele lui Dumnezeu. Numai bogatii simt moartea; saracii o asteapta; nicun cersetor nu a murit. Numai propietarii mor. Singuratatea fara Dumnezeu este nebunie curata. Noi am vrea sa murim fara sa existe moarte. Regresiunea în memorie te face metafizician, rasftul în începuturile ei, sfânt. Esti sanatos atâta timp cât crezi în filozofie; când începi însa a gândi apare boala. Toata filozofia e fara raspuns. Fata de ea, sfintenia este o stiinta exacta. Lumea moderna a fost atinsa pâna la blestem de blestemul lucrurilor finite. Ideea de Dumnezeu este cea mai practica si cea mai periculoasa idee din câte s-au conceput vreodata. Pe ea se salveaza si pe ea se prabuseste omenirea. Dezacordul cu lucrurile este semmnul evident al vitalitatii spirituale. Tot ce e institutie si teorie nu mai e viata. Spune-mi cum vrei sa te prabusesti, ca sa-ti spun cine esti. Nu exista decât o ratare: a nu mai fi copil.
** din Ispita de a exista Ma atrag lucrurile care n-au sansa sa se-mplineasca ori sa dainuie. Îmi este calauza oricine-i mai nebun decât mine. Singura scuza a lui Dumnezeu e ca nu exista.
** din Amurgul gândurilor Teologia n-a mai pastrat pentru Dumnezeu decât respectul majusculei. Absolutul e un stadiu crepuscular al vointei, o stare de foame istovitoare. Absurditatea este insomnia unei erori, esuarea dramatica a unui paradox. Activitatea politica e o ispasire inconstienta. Adevarul este o eroare exilata în eternitate. Amaraciunea este o muzica alterata de vulgaritate. Ameteala este simptomul specific al depasirii unei conditii firesti si al imposibilitatii de a mai împartasi pozitia fizica legata de ea. Antropologia e un amestec de zoologie si psihiatrie. Blestemul este o provocare nemasurata si el creste în tarie cu cît se îndreapta înspre nemasurat. Boala este modul în care moartea iubeste viata, iar individul teatrul acestei slabiciuni. Bucuria e reflexul psihic al purei existente - al unei existente ce nu-i capabila decît de ea însasi. Castitatea este un refuz al cunoasterii. O catedrala e maximum de sensibil al cetii. Negura solidificata. Ceata e neurastenia aerului. Fiece clipa este o groapa, neîndestulator de adânca. Devenirea este un dor imanent firii, o dimensiune ontologica a nostalgiei. Orice deznadejde este un ultimatum lui Dumnezeu. Divinitatea este ipostaza abstracta si impersonala a lui Dumnezeu. Dragostea este sfintenie plus sexualitate. Suspinul e spatiul ideal al respiratiei. Timiditatea este un dispret instinctiv al vietii. Timpul este un surogat metafizic al marii. Permeabila demoniei, tristetea este ruina indirecta a moralei. Trupul e un zacamânt de zadarnicie, în care mucegaieste gândul nemuririi. Vesnicia e un prilej de mândrie a muritorilor, o forma pretentioasa, prin care îsi multumesc un gust trecator de nonviata. Viata este ceea ce as fi fost, de nu m-ar fi robit ispita nimicului. Vulgaritatea este o cale de purificare egala extazului - cu conditia sa fie suferinta. A suferi e modul de a fi activ fara sa faci ceva. Spiritul este materie ridicata la rangul de suferinta. Sublimul e o criza temporala a eternitatii. Singuratatea este o opera de convertire la tine însuti. Plictiseala e senzatia bolnavicios de clara a timpului ce te asteapta, în care trebuie sa traiesti si cu care n-ai ce sa faci. Profetia este actualitatea viitorului. Prostia este o suferinta nedureroasa a inteligentei. Religios e acel ce se poate lipsi de credinta, dar nu de Dumnezeu. Remuscarea este forma etica a regretului. Sfintenia e cel mai înalt grad de activitate la care putem ajunge fara mijloacele vitalitatii. Parfumul e istoria unei flori. Paloarea e culoarea ce-o ia gîndirea pe fata omeneasca. Parcurile sunt deserturi pozitive. Pacatul este expresia religioasa a remuscarii. Nemurirea este o concesie de eternitate pe care moartea o face vietii. Nevroza e o stare de hamletism automat. Ea acorda celui atins atribute de geniu, fara suportul talentului. Nefericirea este starea poetica prin excelenta. Omul e un animal care se vede traind.
** din Pe culmile disperarii Creatia este o salvare temporara din ghearele mortii. În esenta sa, femeia este o fiinta accesibila numai la valorile vitale ale Erosului si complet inaccesibila la valorile suprapuse sau deviate ale acestor valori vitale. Gratia este o emancipare de sub greutate, o emancipare de sub presiunea atractiilor subterane, o evadare din ghearele bestiale ale pornirilor demonice din viata, ale tendintelor ei negative. Iubirea este o forma de comuniune si de intimitate. Munca este negatia eternitatii. Suferinta este o cale de separare, de disociere, este o forta centrifugala ce te detaseaza de sâmburele vietii, de centrul de atractie al lumii, de unde totul tinde sa se unifice în iubire si intimitate.